Mihai Barbu este fotograful care a realizat ședința foto în urma căreia s-au realizat cele două produse ale colecției ArtanuX2. Într-o postare pe pagina lui de facebook a spus că „rezultatul e unul dincolo de așteptările mele, cel putin, și sunt tare-tare bucuros că sunt parte din acest proiect. A ieșit, le spuneam colegilor, un produs pe care, înainte să-l atingi, îți vine să ceri niște mănuși” L-am invitat să ne spună cum s-a împăcat experiența de studio cu așteptările unui fotograf de presă obișnuit mai mult cu mediul exterior.
Ești un fotograf care și-a făcut un nume legat de fotografia outdoor, de fotoreportaj sau alte proiecte fotografice care se desfășoară în exterior. Cum este pentru tine experiența fotografiei în platou?
De când am început să-mi câștig pâinea din fotografie, cred că am trecut prin aproape toate genurile ei. Fotografia de presă rămâne însă cea mai apropiată sufletului meu. Având în vedere afirmația asta, pot spune despre fotografia de studio că mereu mi s-a părut, în opoziție, puțin ciudată. Faptul că totul e un scenariu, totul e aranjat, nimic nu e la voia întâmplării, toate astea m-au speriat la început. În fotografia de presă totul e la polul opus: niciun setup, lucrezi în situația în care ești, cu subiectul pe care-l ai, în lumina pe care o ai. Dar poate că tocmai asta a transformat lucrul în studio într-un challenge cel puțin interesant.
Îți place să stabilești în prealabil un scenariu al ședinței foto sau lași lucrurile să se întâmple de la sine?
Îmi place să las scenariile pe mâna celor care fac asta mai bine decât mine. Dar asta nu înseamnă că nu intervin acolo unde mi se pare că scenariul ne e întotdeauna cel mai fericit sau dacă, știu și eu, îmi vine o idee la care nu s-a gandit nimeni. Prefer, în principiu, să las lucrurile să se întâmple de la sine. Probabil un „defect” al fotografului de presă din mine.
Apropos de răspunsurile de mai sus, cum s-a desfășurat ședința foto cu Artan?
A fost o sesiune frumoasă, poate și pentru faptul că era o implicare nostalgico-sentimentală din partea mea. N-a fost Artanul pe care mi-l imaginam (pentru că n-am avut ocazia să ne cunoaștem până atunci), dar a fost perfect așa cum a fost. Am apreciat că i-a plăcut proiectul nostru și a crezut în idee, ceea ce a ca făcut ședința foto să meargă unsă.
Care este prima ta amintire legată de Artan și de muzica lui? Dar cea mai spectaculoasă?
Mi-e greu să-mi dau seama. Știu doar că Artanu’ și Timpuri Noi au fost foarte prezenți în adolescența mea. Era ceva nemaiauzit și nemaivăzut. Iar la capitolul „spectaculos”, poate cea mai bună amintire rămâne faptul că am avut la vremea respectivă doi motani pe care i-am iubit mult, al caror nume erau „Stan” și „Luca”. Și cred că asta spune cel mai mult despre ce și care era treaba cu Artanu la noi în casă.
